DECIZIE. Guvernul a adoptat Ordonanța pentru sprijinirea presei. 200 de milioane lei pentru o campanie de informare publică

DECIZIE. Guvernul a adoptat Ordonanța pentru sprijinirea presei. 200 de milioane lei pentru o campanie de informare publică
Ionel Dancă: Guvernul a adoptat joi o OUG pentru tratarea acasă a asimptomaticilor
Publicat: 30/04/2020, 22:34

Guvernul a adoptat, joi, o ordonanţă de urgenţă prin care se alocă 200 milioane lei pentru derularea, pe o perioadă de patru luni, prin intermediul mass-media, a unei campanii de informare a cetăţenilor cu privire la regulile ce trebuie respectate în contextul pandemiei COVID-19, a anunţat şefului Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

Șeful Cancelariei premierului a precizat că 47% din acest buget este alocat pentru desfăşurarea campaniei la televiziunile naţionale, iar restul de 53%, pentru celelalte medii de comunicare – presă tipărită, online, locală, regională sau pentru staţii tv şi radio locale şi regionale. Campania urmează să se desfăşoare printr-o aplicaţie informatică, fiind publicat şi raportul cu sumele alocate pentru fiecare furnizor media.

„În absenţa derulării unei astfel de campanii, practic, funcţionarea lor ar fi puternic afectată, cu consecinţe extrem de grave în ceea ce priveşte funcţia lor de asigurare a unei informări corecte a cetăţenilor” – Ionel Dancă – şeful Cancelariei prim-ministrului.

„Un proiect de act normativ adoptat a fost aşteptat în urma consultărilor pe care Guvernul le-a derulat în această perioadă cu diverse industrii afectate şi, mai ales, ca urmare a necesităţii desfăşurării unor campanii ample de informare a opiniei publice în ceea ce priveşte regulile care urmează să fie respectate după încetarea stării de urgenţă şi în perioada actuală de stare de urgenţă. Vorbim despre măsuri atât în ceea ce priveşte protecţia sanitară pentru limitarea răspândirii coronavirusului, cât şi despre măsurile necesare pentru reluarea activităţilor în domeniul social şi economic. Aceste măsuri necesită o informare amplă a opiniei publice şi Guvernul a decis derularea unei campanii de informare publică în acest sens”, a declarat Ionel Dancă, după şedinţa de guvern.

El a spus că această campanie de informare publică reprezintă, în acelaşi timp, un mecanism de sprijin pentru industria mass media şi jurnaliştii din România care în această perioadă au veniturile din publicitate afectate în mod semnificativ.

„În absenţa derulării unei astfel de campanii, practic, funcţionarea lor ar fi puternic afectată, cu consecinţe extrem de grave în ceea ce priveşte funcţia lor de asigurare a unei informări corecte a cetăţenilor. Şi din punctul de vedere al Guvernului, această măsură este un mecanism de sprijin pentru asigurarea accesului la informarea corectă şi echilibrată din partea industriei mass media pentru cetăţeni în această perioadă”, a subliniat Ionel Dancă.

Dancă a menţionat că este alocat un buget de maximum 200.000.000 lei pentru derularea campaniei pe o perioadă de patru luni.

„Mai mult de o jumătate din acest buget este alocat pentru zona de presă tipărită, online, locală, regională sau pentru staţii tv şi radio locale şi regionale. Astfel, 47% din acest buget este alocat pentru desfăşurarea campaniei la televiziunile naţionale, diferenţa, respectiv 53%, pentru celelalte medii de comunicare”, Ionel Dancă – şeful Cancelariei prim-ministrului.

Potrivit lui Dancă, campania urmează să se desfăşoare în mod transparent, printr-o aplicaţie informatică dezvoltată de Autoritatea pentru Digitalizarea României şi gestionată de SGG, prin această autoritate.

„Va fi o platformă web în care toţi participanţii care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate se pot înscrie pentru a participa la această campanie, iar, în urma înscrierii pe această platformă, va fi publicat raportul cu sumele alocate pentru fiecare furnizor media şi condiţiile contractuale de participare la această campanie”, a explicat Ionel Dancă.

Potrivit acestuia, campania poate fi prelungită, în limita bugetului alocat, în funcţie de evoluţia contextului social şi economic generat de epidemia cu coronavirus.

Ionel Dancă a anunţat şi aprobarea în Guvern a unui memorandum privind acordul cu Google pentru derularea unor campanii de informare, Google oferind acces gratuit pentru astfel de promovare în limita sumei de 1,2 milioane de dolari.

„Faţă de campania de informare publică gestionată de Guvern, complementar cu această campanie a fost adoptat un memorandum pentru aprobarea acordului între Guvernul României şi Google pentru derularea unor campanii de informare din surse autorizate prin intermediul platformei Google în urma disponibilităţii acordate de compania Google de a oferi acces gratuit pentru astfel de promovare în limita sumei de 1,2 milioane de dolari”, a spus Dancă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă regulile ITP. Vehiculele trebuie inspectate în fiecare an
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Cum a afectat seceta culturile din România?